Terra Bisbona


Bivona ora di tutti ti fa chiamari,
‘nti la storia tanti nomi ti ficiru canciari.

Di tempi antichi ti ponnu ricurdari
a tanti ha datu postu pi abitari.

Di la preistoria ancora resti ci sunnu
cu un geositu unicu ‘nta lu munnu.
Parlu di Pizzo Mondello ca ha statu studiatu
speru ca prestu sia cchiù valorizzatu.

Jennu ‘ntornu all’annu milli e ddra vicinu
esistiva unni si tu n’anticu casalinu,
di arabi siciliani fu abitatu
già di artisti di l’epuca ricurdatu.

Quarche tempu dopu si cumincià a furmari
stu paiseddru amatu di tanti chi t’appimu a lassari.

Nasceru li primi casi, cu li primi cummenti
convivianu tutti ‘nsemmula filici e cuntenti.

Sutta lu duminiu di li Chiaramunti
si sviluppa stu paisi sutta di stu munti.

Chiddra di li Luna fu n’epuca ecceziunali
di la Sicilia fusti la prima città ducali.
Carlu V ti detti l’onuri di essiri Città,
li paisi cu stu titulu nun sunnu tantu assà.

Arrivaru li Gesuiti e purtaru la cultura
cu li primi scoli chi esistianu allura.

Passaru tanti anni, s’arrivà a lu Regnu
e pi capu circundariu tu nni eri degnu.
Bixio passannu si fici ‘na manciata
cu lu figliu di Garibaldi, e cuntinuaru l’acchianata.

Nascì lu Ginnasiu e cu storia secolari
continua a dari a tutti l’occasioni di studiari.

Passaru puru li guerri e tu resististi
finu a li nostri jorna a tanti ti mustrasti.

‘Nti sti quattru righi la storia nni passà,
di populi e mumenti diversi ‘nquantità.
Ci foru arabi, spagnoli, ebrei abbunnati
Nni lassaru tanti cosi ‘nti la lingua e ‘nti li strati.

‘Nti li ngiurii n’avemmu assà vidè
pi meritu di l’ebrei nni misiru Judè.

Di tia tanti appimu ad emigrari
Ma no picchì judè, ma sulu pi campari.

Cu parti luntanu e assà sta senza tia
Nni senti notti e jornu nustalgia.

Picchì a li to figli duni tanti cosi boni:
l’acqua, lu suli, l’aria e po li tradizioni,
l’amuri, la gioia pi la to popolazioni
ca ci assicuri ‘nti li tanti occasioni.

A lu spissu dicemmu ca ‘un c’è nenti
ma stannu luntanu la mancanza si senti:
di l’acqua frisca di li cannulicchi,
di la tranquillità c’assirena l’aricchi,
di passari lu tempu cu parenti e amici
parlannu ‘nsicilianu pi nni sentiri filici.

Mancanu tanti cosi ca prima nun pinsammu
Sulu quannu nni jemmu veramenti l’apprizzammu.

Quannu semmu luntani nni manca ogni cusuzza
Nni si strinci lu cori, lu scunfortu n’ammazza,
pinsannu ‘nsoccu si facia ddra, ‘nti ddra viuzza
ca comu ‘na cristiana a lu so pettu t’abbrazza.

Senza pinseri si stava ‘nti la strata,
pi jucari di nichi o pi ‘na chiacchiariata
sidennu cu li vicini passava la jurnata
‘nti ddri botti di casdu di la stasciunata.

Si nisciva cu l’amici, sia di nichi ca di granni’
di lu paisi canusciamu tutti li banni
Nni sintiamu ricchi senza aviri li miliuna
picchì di lu paisi canusciamu tutti l’agnuna.

Ora manca tuttu chistu, ca nti l’appartamenti
a lu spissu li vicini sunnu troppu diffidenti,
ti salutanu di cursa, senza tanti comprimenti
si ti capita quarcosa po muriri veramenti.
Ma li to figli, o Bivona, sunnu tutta n’atra cosa
Sunnu comu ‘na famiglia ‘nti ‘na granni casa.
Ogni annu riturnammu cu anima fistosa
ca lu dittu dici veru: “la so casa strinci e vasa”.

Riturnammu all’abitudini di stari a lu paisi
ca mancu pari hammu mancatu tanti misi.

‘Ncuntrammu li parenti e l’amici affezionati:
“Amunì, jemmu a lu bar” e nni facemmu du risati.
Anchi sulu stari ‘nsemmula, a la villa assittati,
porta paci ‘nti lu cori e nni sintemmu risturati.

Ma lu tempu è gran tirannu, è ura di ti lassari,
di nni nni jiri luntanu, a la stranìa riturnari.
Di lassari la famiglia cu lu scuru ntra lu cori
pi na pocu di jorna la risata a mia mi mori.

Picchì tu, Bivona mia, si comu ‘na beddra zita
quannu ti lassu nun havi sensu chista vita.

Quannu tecchia m’arripigliu parlu sempri di tia
e mi dicinu: “Quantu l’ami? Di ‘nti l’occhi si vidìa”

Si travaglia normalmente ma a tia torna la testa
speci si ddru jornu a Bivona c’è ‘na festa.

Ca lu stari luntanu è sulu pi lu travagliu
Ma travagliu senza affetti è sulu un granni sbagliu.

Ma ji speru ‘nta la vita di putiri riturnari
e di partiri di tia sulu sulu pi viaggiari.

Riturnari ‘nta li vii chi mi vittiru crisciri
cu l’affettu sinceru, chiddru granni di li visciri.

A tia, beddra Bivona, quantu t’amu ti dichiaru
L’hannu fattu tanti e tanti, o ‘nsilenziu o dittu chiaru.

L’amuri pi tia nun putrà mai finiri,
sarà sulu, e speru tardu, quannu è ura di muriri.
Ma anchi di mortu sempri a tia ji è pinsari
taliannuti di ‘ncapu, matri mia, m’è arricriari.

Ora ti lassu, quattru cosi ti li dissi,
e mi trattinivu, tanti cosi nun ti scrissi.

Appena tornu nni videmmu, mi darai aria bona
la beddra acqua frisca ca tutti cosi sana,
ed è propriu veru, tu si terra Bisbona,
gioiellu di la megliu terra siciliana.

Sugnu di tia n’indegnu figliu,
ti pensu forti e mi dinchiu d’orgogliu,
salutu li paisani, a cu pigliu pigliu
ji, Vincenzu Guida e lu beni ca vi vogliu.

Vincenzo Guida

Commenti

Post popolari in questo blog

Dolce e Amara

Cara Amica ti scrivo

Primavera Bivonese 2.0